Motivul Coloanei Infinite în ornamentica populară românească

Cercetând simbolurile de pe porţile de lemn, vechi sau actuale, din judeţele Gorj, Dolj, Mureş şi Maramureş am ajuns la concluzia că printre cele mai frecvente motive sunt cele reprezentate de: „funia răsucită”, aliniamentul de romburi şi „funiile împletite”.

Funia apare frecvent şi în constituţia fusului stâlpilor (colonetelor) de pridvor de la casele vechi de lemn din Oltenia. Un exemplu caracteristic este chiar în cazul stâlpilor de pridvor ai Casei Memoriale „Constantin Brâncuşi” din Hobiţa[1]. Menţionez că aceştia au câteva trăsături specifice barocului popular de la sfârşitul secolului al XVIII-lea: colonete dublu galbate, caneluri răsucite în sens invers, racord de curbe şi contracurbe, efectul de „lumină şi umbră” şi în general bogăţia decoraţiei[2].

Semnificaţia stâlpilor de porţi sau de pridvor, pe care apar de obicei motivele folclorice în discuţie, trebuie înţeleasă în corelaţie cu simbolismul universal al coloanei. Astfel, coloana, fiind un element esenţial al arhitecturii, reprezintă axa unei construcţii şi reuneşte diversele niveluri ale sale, simbolizând „Axa Lumii” şi trăinicia. Forma coloanei este împrumutată de la arbore, deoarece ea simbolizează „Arborele vieţii”: „baza semnificând rădăcina, partea mediană trunchiul, iar capitelul frunzişul”[3]. Coloanele indică şi anumite „limite şi, în genere, încadrează porţi. Ele marcheză trecerea de la o lume la alta”[4].

În ceea ce priveşte originea motivului funiei, care abundă pe porţile[5] vechi şi noi din Maramureş, Francisc Nistor apreciază că acestea apar pentru prima dată în zonă pe obiecte din bronz, găsite pe „Valea Blidarului, din hotarul Sighetu Marmaţiei, în anul 1941. Este vorba de un depozit constând din topoare, fragmente de pumnal, seceri etc., datate în perioada târzie a epocii bronzului şi în Hallstattul timpuriu. Remarcăm faptul că toate secerile sunt ornamentate cu motivul funiei (spirala deşirată), care porneşte de la o bază triunghiulară, exact ca şi pe porţile vechi din zonă”[6] . Este remarcabil faptul că forma acestor motive ale funiei de pe secerile respective seamănă foarte bine cu forma colonetelor dublu galbate din pridvoarele caselor vechi olteneşti, făcând trimitere şi la forma generală a Păsărilor în văzduh brâncuşiene.

Acelaşi autor consideră că „simbolurile şi toate celelalte elemente de împodobire întâlnite pe porţi şi vraniţe cu siguranţă că iniţial au avut alte semnificaţii, dar odată cu trecerea timpului au evoluat în motive decorative. Funia, de exemplu, un fel de spirală care indică aspiraţia către înălţime sau «nodurile» sub formă de cruce, au semnificaţii magice extrem de vechi, devenind la un moment dat simboluri solare, preluate ulterior de religia creştină”[7]. Trebuie specificat aici că poarta în sine constituia „o barieră în calea răului, o barieră care delimita un alt univers, acela al casei şi al gospodăriei, în cadrul căreia se desfăşura întreaga viaţă familială”[8] (este cunoscut în acest sens şi ritualul, generalizat la toate popoarele, referitor la trecerea pragului porţii, „considerat în trecut ca loc cu semnificaţii magice importante”[9]).

În conformitate cu Virgil Vasilescu, spirala este un arhetip grafic, care s-a prezentat în spaţiul carpatic „încă din mileniul al V-lea î. Chr., în două variante: în volute suitoare şi în volute unghiulare”[10].

În câmpul simbolisticii tradiţionale, funia poate să facă trimitere şi la „coarda de argint” care desemnează calea sacră, imanentă în conştiinţa omului, care îi leagă spiritul de conştiinţa universală, palatul de argint. Este calea concentrării prin meditaţie”[11].

În Coran „frânghia este un simbol al ascensiunii, amintind de cea a şamanului sau a hindusului, care serveşte la urcat treptele cerului”[12].

În civilizaţiile Americii centrale, frânghia este un simbol divin: „Frânghii atârnate în cer simbolizează în artele maya şi mexicană sămânţa divină care coboară din înaltul boltei cereşti pentru a fecunda glia… În arhitectura maya aceste frânghii se preschimbă în coloane mici”[13].

Motivul aliniamentului (şirului) de romburi apare şi el frecvent în alcătuirea stâlpilor de pridvor, ca succesiune de elemente romboedrice. Romburile pot apare şi în şiruri orizontale, aşa cum se observă pe pridvoarele unor case vechi olteneşti. Şirurile de romburi (ca de altfel şi motivul spiralei) erau de asemenea obişnuite pe ţesăturile de interior şi pe veşminte olteneşti.

Rombul a fost identificat în zona Porţile de Fier (la Cuina Turcului), vatra celei mai vechi civilizaţii din spaţiul carpatic (10.650 î.Chr.)[14]. Tot lângă Drobeta-Turnu Severin, la Hinova, s-a descoperit un colier alcătuit din 255 mărgele de aur de formă romboidală (sec. XIV-XII î. Chr.)[15] .

Virgil Vasilescu consideră acest element decorativ un simbol patrimonial sacru primordial, care semnifică „funcţia dătătoare de viaţă, fertilitatea, un segment al vieţii veşnice”[16].

Rombul este considerat în general un simbol feminin. De pildă, faptul că pe imaginile amerindienilor, romburi împodobesc şerpi, li se atribuie acestora un sens erotic: „rombul reprezintă vulva, şarpele falusul, iar împreună ar exprima o filosofie dualistă. După opinia lui H. Breuil, rombul reprezintă vulva încă din perioada magdaleniană, prin urmare este matricea vieţii. Prin extensie înseamnă şi poarta lumilor subterane, trecerea iniţiatică spre pântecele lumii, intrarea în reşedinţa forţelor htoniene”[17].

Într-o formă foarte alungită „rombul ar însemna contactele şi schimburile dintre cer şi pământ, între lumea superioară şi cea inferioară, uneori şi unirea celor două sexe”[18].

Motivul „funiilor împletite” şi cel al aliniamentului de romburi sunt înrudite, fapt care se deduce din reprezentarea sub forma unor romburi a primului motiv. Mai exact este vorba despre o simplificare geometrică a împletirii, redată cu ajutorul unghiurilor drepte, romburile formându-se între punctele de intersecţie ale celor două funii.

Coloana Infinită – ca lucrare de inspiraţie folclorică – poate reprezenta şi ea stilizarea geometrică în spaţiu a două funii împletite sau a două funii împletite în jurul unui ax vertical. Reprezentarea a două funii sau a doi şerpi împletiţi în jurul unui ax central vertical este un simbol sacru şi foarte vechi, fiind întâlnit în arta şi arhitectura antică şi medievală, nu numai din Europa şi Orient, dar de pe aproape întreg globul, sub diverse forme.

Coloana Infinită dă impresia şi de funie uşor răsucită, atunci când este privită din anumite unghiuri. De altfel, Brâncuşi şi-a schiţat Coloana pe o fotografie a viitorului ei amplasament (Târgul de vite), chiar sub forma unei astfel de funii răsucite. Aceasta constituie o dovadă în plus că Brâncuşi îşi găsea sursa de inspiraţie pentru operele sale în arta populară românească, pe lângă mărturiile unor oameni care l-au observat şi l-au auzit vorbind în acest sens.

De pildă, Ioan Alexandrescu, cioplitorul care l-a ajutat pe Brâncuşi la realizarea Porţii Sărutului, a spus foarte clar: „maestrul a gândit zile întregi şi s-a inspirat după arta populară gorjenească, lucru pe care l-am observat, văzând şi mulţumirea lui faţă de ceea ce a realizat”[19]. Şi tot de la el avem argumentul cert că artistul şi-a ales modele pentru piesele ansamblului sculptural din Târgu-Jiu, din decorurile de pe elementele arhitecturale tradiţionale gorjene: „O dată am fost şi eu cu el în drum spre Tismana, nu îmi amintesc în ce sat, dar se oprea şi privea casele vechi cu porţi sculptate şi pridvoare cu stâlpi care semănau cu coloane, schiţa într-un carnet dar nu vorbea mai mult nimic, privea”[20].

Întrebat fiind de Ioan Alexandrescu despre artă şi artiştii plastici, Brâncuşi a spus revelator şi profetic că „arta este ceea ce ai văzut la ţărani, asta-i arta noastră, că poţi să te prezinţi oriunde cu ea, chiar şi în străinătate, o să vezi tu mai târziu”[21]. Iar într-o altă ipostază, întrebat dacă folclorul slujeşte la ceva, maestrul a răspuns: „E singurul. Tot ce e artă se face prin el însuşi”[22]

Sorin Lory BULIGA

[1] Care este de fapt casa lui Calistrat Blendea din acelaşi sat, foarte asemănătoare de altfel cu casa natală a lui Constantin Brâncuşi, din care, în urma unui incendiu, nu au mai rămas decât câteva grinzi.

[2] A se vedea şi consideraţiile lui Andrei Pănoiu asupra unor colonete de pridvor, în Arhitectura tradiţională gorjeană, Ed. Centrului Judeţean al Creaţiei Gorj, Târgu-Jiu, 1996, p.15, 17.

[3] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol.1, Ed. Artemis, Bucureşti, 1994, p.350.

[4] Idem, p.352.

[5] Motivul funiei este întâlnit nu numai pe porţi, dar şi pe alte elemente de arhitectură populară: biserici, case, piese de mobilier ţărănesc, pe semnele de mormânt din lemn şi piatră etc.

[6] Francisc Nistor, Poarta Maramureşeană, Ed. Sport – Turism, Bucureşti, 1977, p.14.

[7] Idem, p.14.

[8] Idem, p.13.

[9] Idem, p.13.

[10] Virgil Vasilescu, Simboluri patrimoniale, Ed. Europa Nova, 1998, p.36.

[11] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit. vol. 1, p.340.

[12] Idem, p.341.

[13] Idem, p.340.

[14] Virgil Vasilescu, op. cit., p.236.

[15] Mişu Davidescu, O nouă şi strălucită mărturie a civilizaţiei strămoşilor noştri – tezaurul de la Hinova, Magazin istoric, nr.6 (171), iunie 1981, p.4-13.

[16] Idem, p.236.

[17] Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op. cit., vol.3, p.170.

[18] Idem, vol.1, p.352.

[19] Alexandrescu, Ioan, Cu Brâncuşi la Tg.-Jiu, în Omagiu 100 – Brâncuşi, Comit. de Cult. şi Ed. Soc. al Jud. Gorj, Tg.-Jiu, 1976.

[20] Idem, p.12.

[21] Idem, p.12.

[22] Medianu, Apriliana, Maestrul Brâncuşi, în Curentul (Bucureşti), 6 octombrie 1930, p.3-4.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *